Scurt istoric al școlii
Întorcându-ne în timp trebuie arătat că între anii 1800 – 1867 fiii fruntaşilor săteni din Cârţa făceau “Şcoala grănicerească” din Scorei.
Cea dintâi şcoală românească a fost clădită din lemn de locuitorii români din comună în anul 1863 constând din două încăperi, având caracter confesional. În anul 1864 se trece la construirea actualului local al şcolii cu două încăperi, una locuită de învăţător. Apoi se adaugă rând pe rând noi încăperi.
Numărul copiilor între 6 – 16 ani în anul 1925 era de 80 români (73 greco-catolici şi 7 ortodocşi).
Pe lângă biserica luterană funcţiona şi o şcoală cu caracter confesional în limba germană, ce era clădită din piatră în anul 1791. În anul 1925 numărul elevilor germani era de 58.
Din rândul elevilor, în perioada 1900 – 1925, unii dintre ei urmează studii liceale în număr de 7 şi universitare 2, la sfârşitul studiilor din comună ieşind 1 medic, 1 preot, 4 învăţători, 2comercianţi (sas şi român). După 1944 mulţi elevi au urmat cursurile liceale şi de perfecţionare în facultăţi. Şcoala cât şi grădiniţa a fost renovată şi modernizată prin lambriat, termopane, introducerea apei, grupuri sanitare noi, zugrăveli şi vopsitorii.
În prezen în Şcoala Gimnazială Cârţa şi Grădiniţa cu Program Normal Cârţa învaţă 145 elevi şi preşcolari, în trei nivele de învăţământ: preşcolar, primar şi gimnazial.
Doriți să vă înscrieți copilul la școala noastră?
Proiectul Erasmus+
Erasmus+ este programul Uniunii Europene în domeniile educație, formare profesională, tineret și sport pentru perioada 2021-2027; acesta oferă oportunități de mobilitate și cooperare pentru toți actorii implicați activ în domeniile menționate, fie ca persoane sau ca instituții/organizații.
Obiectivul general al programului Erasmus+ este de a sprijini dezvoltarea educațională, personală și profesională a persoanelor care își desfășoară activitatea în domeniile educație, formare profesională, tineret și sport.